Episodul 3 - Textele

Singura sursă de lumină din întreaga încăpere era lampa de pe birou. Capul ei era atât de aplecat încât lumina doar câteva foi si un teanc de cărţi. Detectivul era aplecat asupra lor studiind cu atenţie hârtiile. Erau nişte foi rupte dintr-o carte. Sau din mai multe. Le cite ape rând şi le recitea înţelegând să prindă înţelesul ascuns, să găsească ceva dincolo de cuvinte. Îşi reluă lectura în ordinea cronologică a crimelor.

Primul ucis fusese scriitorul de origine rusă. Găsiră semnul infam de carte într-un volum de poezii al lui Sorescu. Unde se deschidea cartea, erau două poezii scurte. Prima fără titlu:

“Pe un fund de mare

O scoică albă, cu potopu-n ea.

Numai aici, ca Noe, mă simt bine,

Crăpând de sete-n arca mea.

Şi păsările zboară pentru mine

De parcă m-ar lua de subsuori…”.

Pe pagina dreapta era poezia cu titlul Vag:

“Şi nimeni nu va mai şti despre tine

Nimic précis,

Vei avea trei date ipotetice de naştere

Şi două de moarte.

Şi vei trăi încă în intervalul

Dintre cei doi ani ipotetici.”

Cu siguranţă cea de a doua poezie are un mesaj ascuns. Un sentiment vag îi spunea asta detectivului, care nereuşind să găsească o conexie directă cu criminalul trecu mai departe, la următoarea carte: “Demonii”, Dostoievski. Semnul fusese aşezat între ultima şi penultima pagină a cărţi. Citind dialogul dintre Stavroghin şi Tihon, ochii îi rămaseră aţintiţi asupra cuvintelor celui din urmă…

“Eu văd… eu văd limpede, strigă Tihon cu o voce pătrunzătoare şi care exprima o suferinţă intensă, eu văd că niciodată, nefericite tânăr, nu ai fost atât de aproape de o nouă crimă şi mai fioroasă decât cealaltă!”

Un pasaj interesant, cu adevărat intrigant luat în contextual seriei de crime, însă din nou, după câteva minute de gândire atentă şi de căutare a unei conexii se lăsă păgubaş. Nu dormise de mai bine de optusprezece ore, era cu mult trecut de miezul nopţi, iar oboseala îi apăsa pleoapele tot mai tare. Îşi îndreptă spatele pentru o clipă şi apoi se aplecă peste cea de-a treia pagină din volumul de povestiri ale lui Mann, “Moarte la Veneţia”. Detectivul citi paginile cu ochii îngreunaţi, abia înţelese despre ce era vorba în pasaj. Un personaj ciudat, un scamatorist, magician, iluzionist şi hipnotizator reuşeste să îl hipnotizeze pe un biet îndrăgostit Mario şi să îşi bată joc de el obligându-l prin hipnoză să îl sărute, iar în momentul în care o face, Mario deschide ochii şi înţelege ce face, înţelege toată umilinţa sugerită şi coborând de pe scenă îl împuşcă pe artist.

Ce legătură să fie între toate acestea? Mintea detectivului face eforturi enorme de a rămâne trează. Întinde mâna şi ia Biblia găsită în cealaltă parte a mesei şi deschide la pagina unde se găsea semnul, You Died Here! Era chiar Biblia victimei. O Biblie uzata, cu paginile înnegrite pe margini, cu versete subliniate cu creion, pix, marker. Privirea îi căzuse peste un grup de versete subliniate puternic cu pix albastru:

“Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face răul. Ci oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.” Matei 5:39.

Detectivul zâmbi trist. Se pare că predicatorul se împotrivise până la urmă vrăjmaşului său.

Nu reuşi să înţeleagă mare lucru, aşa că se ridică de la birou şi biruit de oboseală se întinse pe canapea şi adormi imediat.

Dimineaţa se trezi, şi un zâmbet revelator îi juca pe buze. Isi spala repede fata şi îl sună pe adjunctul lui:

- Unde eşti? Bun. Aşteaptă-mă acolo. Am o bănuială şi cred că reuşim să dăm de criminalul acesta invizibil. O sa fie ceva bataie de cap, dar cred ca il putem gasi.

n.a.: imi cer scuze pentru o asa de mare intarziere, intre episoade, insa sper sa reusesc sa scriu saptamanal cate un episod.