Episodul 5 - inca o crima

Simţea gustul de praf şi umilire, mâinile îl dureau şi îl trăgeau în jos. Pietrele erau prea grele, prea mari, prea multe, zidul era prea lung, prea înalt. Totul era prea greu pentru el, însă viaţa la aruncat dintr-o parte în alta, de pe un bloc pe altul, de pe băncile universităţilor în palmele aspre, bătucite de muncă ale vieţii de şantier. Nu munca fizică îl irita, ci faptul că nu ştia nimic. Nu ştia cum să lucreze, nici cum să înghită ironiile, predicile, sfaturile aruncate de sus ale colegilor lui. I se părea că lucra într-un din lagărele despre care scrise Soljenitin. Cele zece ore de lucru nu le lucra in ţara lui ci emigra la ora şapte fix în Arhipelag.

Vorbele goale şi pline de sine, micile umilinţe continue, toate acestea lucrau în mintea lui orbire. Praful din ochi, zgârieturile de pe mâini, durerea de spate, insolaţia, toate contribuiau la orbirea lui. Lumea se întuneca, nu mai avea farmec, era lipsită de viaţă, totul era insipid şi lipsit de valoare. Simţea că ajunse la un moment în viaţa lui în care un zid din ciment, foarte gros şi foarte înalt stătea în faţa lui şi deşi, pentru câteva clipe reuşise să guste plăcerea lucrului bine făcut, gustase plăcerea răzbunării, acel gust dispărea şi în locul lui revenea, constant praful şi umilirea.

Trebuia să îşi continue proiectul, trebuia să scape de cel care îl ironiza zece ore pe zi, de cel care îl transforma într-o maşină de cules pietre şi cărat pietre.

Profitând de faptul că rămaseră doar ei doi, scoase seringa şi i-o înfipse în venă. Bărbatul scoase un strigăt şi îl privi cu ochi speriaţi, neştiind ce se întâmplă şi fără să apuce să se mai întrebe ceva, inima i se opri, iar el căzu la pământ, cu mâna stângă ţinându-se de piept.

Ucigaşului îi luciră ochi, luă o piatră ascuţită şi făcu o tăietură în locul înţepăturii ca o zgârietură. Apoi începu să strige, cu o voce tremurătoare, speriată, după ajutor. Toţi se adunară în jurul bărbatului mort.

“Sunaţi careva după ambulanţă,” strigă ucigaşul printre lacrimile care îi ţâşniră din ochi, fără ca măcar să ştie de ce plângea.

Nedumerirea era pe chipul tuturor. Cadavrul la picioarele lor, iar criminalul printre ei.